A fi sau a nu fi in politica

De multe ori m-am intrebat daca politicienii nostri actioneaza intuitiv sau chiar au idee de Principele lui Machiavelli. Daca ati citit aceasta prima fraza, ati inteles ca randurile acestea sunt doar o gluma, nimeni nu are asteptari asa mari de la un politician roman, cu atat mai putin de la unul de pe malul Argesului.

Principele lui Machiavelli nu face tot ceea ce vrea, nu este la bunul sau plac, este un ins fragil, care se manifesta intr-o lume fragila si depinde de tot ceea ce este in afara ei. El este dependent de legi, de societate sau de grupurile care au favorizat accesul sau la putere (asa-i ca va suna cunoscut?). Cum oamenii uita repede favorurile trecute, Principele lui Machiavelli nu trebuie sa faca in asa fel ca puterea sa sa depinda de asteptarile imediate ale celor din jur. El trebuie sa se faca iubit, dar si temut, avand insa grija ca acestea sa fie de durata.

Ca si la noi, in politica tulbure a ultimilor 18 ani, virtutile politice nu se pot alinia cu cele ale prieteniei si increderii reciproce. Principele lui Machiavelli trebuie sa fie constient de incertitudinea tuturor lucrurilor si sa ramana treaz, pentru a se adapta circumstantelor si spatiului politic in miscare. Am avut cateva momente in care mi-am imaginat ca un subiect de genul „fidelitate si politica” ar fi fost potrivit pentru un editorial. Nimic sau aproape nimic din ceea ce am crezut atunci cand am intrat in viata politica nu exista in realitate acum si aici. Veneam atunci dintr-o lume diferita, care dadea aparenta ca respecta reguli, traditii si valori si visam sa le aduc in Romania.

Astazi in lumea aceea aparent ordonata, in care am trait o vreme, presedintele Sarkozy construieste stalpii unei puteri pe o durata nedeterminata, eliminand cuvinte care apartinusera si vocabularului politic: fidelitate, ideologie, etica politica. Politica este si in Franta podiumul unui mare teatru pe care se misca un viitor Imparat, ce isi doreste toate puterile si drepturile. I se spune „Doctor French” si se pare ca si-a gasit job-ul dorit: show-man politic in Franta americana. Este mediatic si adora ingerinta. Marketingul politic este in mare voga. Adevarata diplomatie urmeaza a fi facuta de consilierii ultra competenti, atasati clanului Sarkozy. Femeia ii este alaturi presedintelui, fara a fi inca politician (ca asa-i la ei!).

„Ultra centralizarea tuturor puterilor in jurul noului monarh omniprezent si atoatestiutor, inconjurat de curtea sa, zilnic adulat de televiziune, care imparte totul, care isi alege in public favoritii si favoritele, caracter vindicativ care nu ezita sa ameninte cu represalii pe oricine ii rezista, abuzul halucinant al lui „eu”. „Are arta de as face dusmani in jurul sau, pentru ca umileste asa cum respira.” „Ieri victimele erau doar ministri, acum tinta este primul ministru caruia ii contesta orice putere”. Pare ceva cunoscut. Am citit in „Le Nouvel Observateur”, in vreun ziar frantuzesc, sau am visat? Am visat. Nu se poate intampla pe nicaieri asa ceva!

Spre deosebire de noi, francezii stiu sa se amuze. Ofensiva mediatica a show-man-ului politic primeste riposta de amuzament a milioane de francezi grav afectati de SARCOIDOZA (boala auto imuna)- alergia la Sarkozy. Se pare ca este contagioasa, o dovedesc termometrele din institutele de sondaj. Nu este doar o urticare post-electorala a opozitiei, ci si debusolarea multora din cei care i-au fost alaturi, frustrati, dar si speriati de ceea va putea aduce o dictatura. Cam asta ar fi la ei.

La noi, Dumnezeu stie! Pe malul Argesului este liniste. Politicieni si alegatori evolueaza in lumi paralele, lumi care au realitati si problemele diferite. Fiecare din lumea sa ii priveste pe ceilalti cu un soi de detasare, ca si cum ar zice „cine naiba mai sunt si aia?”.
Politicienii au, fiecare, dispute si prietenii, interese si orgolii. Se imping in rahat urcandu-se pe umerii celui impins (dupa ce s-au parfumat exagerat, ca nu cumva sa para ca au vreun pic de miros din ceea ce este sub talpile lor, acolo unde sunt umerii victimei). Este un joc savant ale carui reguli nu le cunosc bine nici cei care il joaca. Nimeni nu este in mocirla permanent si nimeni imaculat, pentru ca au grija ceilalti. Fiecare are definitia proprie a onestitatii si imposturii.

„Ceilalti”, alegatorii, butoneaza telecomenzile televizoarelor incercand sa inteleaga ceva din ceea ce se intampla. Nu mai pot citi tot ceea ce apare in ziare, dar incearca sa afle la serviciu sau la piata, in fata blocului, la o tabla sau la coada la loto. Nu prea e clar pentru ei, cine fura si cine este haiducul care trebuie sa le dea lor inapoi ce s-a furat. (De dat nu le-a dat nimeni pana acum, dar le place cum suna). Fiecare are parerea lui, adica are definitia proprie a onestitatii si imposturii.

Si pentru ca vorbeam de fidelitatea in politica, fiecare dintre cei de mai sus este fidel celor din cealalta categorie. Adica politicianul de pe malul Argesului este fidel alegatorului, pentru ca in fond, Sacha Guitry spunea ca daca vorbesti cu amantele despre sotie, insemna ca ii esti fidel. Alegatorii, naiba stie de ce, sunt fideli politicianului favorit, asa cum continui sa mananci la un restaurant chiar daca mancarea e mizerabila si mai este si scump pe deasupra. Este semn de fidelitate, fara doar si poate. V-a scris aceste randuri o persoana care este si politician si alegator.

Anca Barbu,

consilier local PNL