Pentru ca orasul tau sa te respecte

Taxiul in care stau inainteaza opintit intr-un sir ce porneste si se opreste, serpuind printre masinile care parca sunt de-a valma. Geamurile deschise lasa izul de transpiratie sa razbata dincolo. „Hai, ma nene, misca-te odata!”, „Ba, prostule, puteai sa-i dai drumul!”, „Cine dracu’ va da carnete la toate parasutele?” Inutil sa te faci ca nu auzi. Soferul isi revarsa obida intarzierii fara sa aiba nevoie de interlocutor. In jur, pe trotuare, pe langa ele, ocolind cladirile ce s-au intins pana pe strada, alerga tineri si varstnici prin praf, caini vagabonzi si zgomot.

In fiecare zi ma gandesc cum ar putea sa fie altfel. Nu trebuie sa imi spun niciodata ca imi pasa. Nu am nevoie sa conving pe nimeni, cu atat mai putin pe mine. Este orasul meu, al bunicilor si parintilor mei. M-am nascut si am crescut odata cu el. Categoric a trecut timpul in care bunicul sau tata, avocati pitesteni cunoscuti, ca sa strabata orasul, comandau birje. Orasul in care oricine dintre cei de pe strada ii stia si saluta, nu mai este. A disparut odata cu arborii care strajuiau strazile. Strazile au ramas. Sunt aceleasi. In mod curios, organizarea lor facuta demult, pentru ca orasul sa fie parcurs cu repeziciune indiferent in ce punct te-ai afla si indiferent unde ai vrea sa ajungi, s-a schimbat, intr-o logica necunoscuta arhitectilor sau locuitorilor vechi. Pavajul este altul iar si iar, strident colorat anul acesta, matuit de ploi la anul si altul maine, intr-un santier perpetuu.

Orasul meu cel de demult a disparut odata cu casele incarcate de istorie, prea usor inlocuite de imobile construite la bunul plac al celor cu bani. Terasele discrete, unde se dansa vara dupa o muzica in surdina de cafe-concert, nu mai exista nici in amintire. Razbat ritmuri agresive de manele, incarcate de izuri grele de carne ce ajung in pana in dormitoarele nefericitilor care locuiesc in preajma. „Asa le trebuie astora din centru, in fond sunt profitorii ultimilor ani, ca doar la ei sunt banii nostri”, mi-a spus odata, cu naduf, un cunoscut.

Viata cea noua pe care o traim ne-a indepartat de bucuriile simple. Multi spun ca asa este intr-un oras aglomerat, se schimba ritmul. Eu am trait un timp la Paris si stiu ca nu-i asa. Nu voi aduce niciodata Paris-ul acasa la mine, nici parcurile lui, dar imi doresc ca orasul meu sa ne respecte pe noi toti si sa ne ofere clipe de liniste si relaxare intr-o ambianta fireasca, curata, gandita si pentru nepotii nostri.

As vrea sa aiba o sansa cei de varsta copiilor mei si care se vad in situatia de-a locui tot cu parintii lor, chiar si atunci cand vor avea ei insisi copii, avand eventual perspectiva de a-i creste in aceleasi dormitoare minuscule de adolescenti, stresati de prezenta batranilor dincolo de zidul fragil al camerei.
Tinerii de azi sunt mult schimbati fata de cum am fost noi. Ce ii framanta, ce asteptari au, ce motivatii sau ce dezamagiri, ce tentatii si ce frustrari sunt intrebari la care raspunsul nu poate fi doar presupus. Respect inseamna sa poti comunica real cu cei tineri si sa-i asculti, nu doar sa te prefaci. Respect inseamna sa se simta bine la el acasa si pitesteanul din Razboieni, Gavana sau orice cartier indepartat si sa nu fie impovarat de impozite care nu ajung niciodata sa-i faca viata mai frumoasa si sa se reintoarca la cel care le-a platit.

Pare nefiresc sa fie un candidat femeie pentru primarie, ar spune unii. Sa mai schimbam si sa vedem ce ne aduce nou, ar spune altii. E simpatica si deschisa, ar spune unii. Are tupeu, ar spune altii.

Este o lume a barbatilor in care femeile au inceput sa razbata. Fie si doar pentru a fi simbolul lor, merita sa bati la portile ORASULUI. In fiecare zi privesc in jurul meu, remarcand ce este bine si ce nu, ce a fost si ce este, ce mi-as dori si ce se poate. O fac pentru ca este ORASUL MEU, inca de acum 52 de ani si 3 luni, dar este si ORASUL FAMILIEI MELE de mai multe generatii.

Anca Stefania BARBU,
candidat PNL pentru Primaria Pitesti

Kinder cu surprize – la Primaria Pitesti

„Eu cred ca deja domnul Pendiuc nu mai poate dormi noaptea, cred ca are cosmaruri”

Va fi sau nu va fi o campanie cu portavoce, ca in 2004?
Va fi o campanie cu portavoce si cu alte mijloace. Portavocea este pe tot in lume, cu portavocea merg toti candidatii din lumea asta. Ca s-a mers si la Pitesti, a fost o chestiune inedita. Nu stiu in ce masura a speriat portavocea asta, dar trebuia sa gasesc o cale sa comunic cu domnul Pendiuc, care refuza sa comunice cu mine. Si atunci i-am spus cu portavocea ce aveam de spus.

Va fi o portavoce cu mai multi decibeli?
Va fi, dar in afara de asta vom avea si alte surprize. Vor fi si alte mesaje catre domnul Pendiuc si catre cetatenii Pitestiului, mai altfel decat au facut ceilalti contracandidati. Va promit ca vor fi lucruri inedite in aceasta campanie.

Veti fi un fel de Kinder cu surprize?
Da, voi fi Kinder cu surprize in acest an. Eu cred ca deja domnul Pendiuc nu mai poate dormi noaptea, cred ca are cosmaruri. Imi pare rau si pentru dansul, si pentru doamna, asta este…

„Focurile vor fi pe primarul Pendiuc”
In campania aceasta veti porni cu un… calcai al lui Achile, pe care adversarii il vor specula din plin si care se afla chiar in familia dumneavoastra. Cum aveti de gand sa contracarati eventualele atacuri?
Da, va referiti la sotul meu… Pai, povestea este urmatoarea: saracul calcai al lui Achile a fost generat de mine. Daca m-as fi temut de acest calcai al lui Achile, nu as fi intrat in aceasta lupta. Si voi contracara aceste atacuri la felul urmator: voi pune pe masa costurile cu care s-au facut Universitatea Pitesti, pe metru patrat, an de an, si costurile cu care s-au facut obiectivele din Pitesti. Daca domnul Pendiuc va dori sa foloseasca acest asa-zis calcai al lui Achile, atunci o sa-i fac dovada ca la Universitate s-a construit de doua sau de trei ori mai ieftin decat s-au construit marile obiective realizate in Pitesti. Si atunci sa vedem daca o sa-i convina treaba asta. Cred ca domnul Pendiuc va sta foarte cuminte in domeniul acesta si cred ca nu va agrea o disputa care-mi va da un subiect fierbinte pentru dansul.

Cand ma refeream la acest calcai al lui Achile, ma gandeam mai putin la domnul Pendiuc, cat la ceilalti adversari politici, fie si neparticipanti la lupta electorala si care v-au speculat aceasta slabiciune si pana acum.
Ce-ar fi, daca ceilalti contracandidati ai mei nu mi-ar fi contracandidati, ci aliati?

Nu prea v-as vedea aliat cu candidatul PD-L…
Eu cred ca aceasta campanie electorala se va canaliza pe domnul Pendiuc si ca, fie ca este vorba de un candidat de la PD-L sau de la PNG, focurile vor fi pe primarul Pendiuc, toata lumea va analiza activitatea dansului.

„Sunt oaie de lemn, in anul Sobolanului…”
Primarul Pendiuc afirma ca isi doreste o campanie civilizata, bazata pe proiecte si pe ceea ce poate sa faca fiecare candidat pentru Pitesti. Dumneavoastra cum vedeti aceasta campanie?
Si eu doresc sa le arat pitestenilor ce voi fi in stare sa fac si ce au de castigat daca ma vor alege pe mine. Sunt hotarata sa nu fie o campanie agresiva atata timp cat nu voi fi agresata. Sa nu se astepte nimeni ca in momentul in care voi fi agresata, sa nu raspund la aceasta agresiune. Vom avea o campanie civilizata in masura in care vor fi si dansii civilizati. Nu voi fi eu cea care va genera adversitatile si atacurile.

Pe de alta parte, imi creati impresia ca va doriti o campanie cu adrenalina, nu una pasnica…
Poate fi cu adrenalina si fara sa fie o campanie cu invective. In niciun caz nu-mi doresc asa ceva.

Acum patru ani, cand candidati la Primarie din partea PC, declarati ca femeile nu sunt pregatite sa voteze o femeie. S-a schimbat ceva intre timp?
Da, femeile in 2004 nu cred ca erau pregatite sa voteze femei, tocmai pentru ca nu aveau mare incredere in ele insele. Eu le-am spus barbatilor care ma sustin, mai ales celor din PNL: domnilor, incetati dumneavoastra sa fiti misogini la dumneavoastra acasa si femeile o sa simta ca asta i s-a datorat Ancai Barbu si atunci o sa-mi faca dansele mai multa campanie in randul femeilor decat imi faceti dumneavoastra, barbati, in randul barbatilor. Lumea s-a transformat intre timp, femeile sunt preocupate mai mult de cariera, nu de a sta la cratita si a face si ingriji copii. Eu contez pe aceste multe femei tinere, de cariera, dar si pe cele mai in varsta, care simt ca este nevoie de ceva nou. Femeile trebuie sa iasa in fata, iar anul acesta este foarte prielnic, intrucat este anul Sobolanului.

Iar dumneavoastra sunteti…
Nu stiu cat e de potrivit zodiacul chinezesc, dar eu sunt oaie de lemn. Sunt oaie de lemn, in anul Sobolanului…

„Sunt in coasta lui Pendiuc”
Tot in 2004 spuneati nu doar ca femeile nu sunt pregatite sa voteze femei, ci nici barbatii nu sunt pregatiti sa voteze femei. In ceea ce-i priveste pe barbati, lucrurile s-au schimbat intre timp?
Sa stiti ca barbatii au in continuare o mare doza de misoginism si am intalnit si astfel de cazuri. Exista inca barbati care nu accepta femeile in pozitii importante. Spre exemplu, sunt barbati care spun ca femeia trebuie sa stea la locul ei, ca ea e rupta din coasta lui Adam.

Spre exemplu, dumneavoastra sunteti din coasta lui Pendiuc. Sau… in coasta lui Pendiuc…
Da, corect, sunt in coasta lui Pendiuc.

Vorbeati la un moment dat ca veti face un contract cu cetateanul, prin care va veti lua anumite angajamente. Veti face un astfel de contract si cu partidul?
Da, am targetul sa castig Primaria.

Lasati targetul pentru presa, ma refeream la targetul de partid…
Da, acesta este si targetul de partid. Eu m-am angajat in fata partidului sa castig Primaria Pitesti si 25% din Consiliul Local.

In contractul cu cetateanul spuneati ca veti stipula conditia ca, in cazul in care nu va veti realiza o parte dintre promisiuni, sa va depuneti demisia dupa doi ani. In contractul cu partidul ati prevazut vreo sanctiune daca nu va veti realiza targetul?
Nu, nu exista ceva de genul asta, dar eu nu sunt in functii importante, sunt doar un soldat disciplinat. Si sa-mi dau demisia din PNL, iar nu este o solutie, caci mi-am gasit locul aici, si in doctrina, si-n oameni si-n tot. Nici nu se pune problema de demisie. Dar toti colegii mei de partid sunt convinsi ca voi fac tot ce este posibil pentru a-mi indeplini obiectivul.

Cum a primit domnul Marius Postelnicescu desemnarea dumneavoastra pentru a candida la Primaria Pitesti?
Domnul Postelnicescu stie sa fie fairplay, cum si eu as fi fost in fata domniei sale. Eu am convingerea ca nominalizarea mea s-a datorat si faptului ca domnul Postelnicescu este intr-o functie importanta la Bucuresti si ca este nevoie de dansul acolo. Nu are motive sa fie suparat pe faptul ca am fost preferata eu, pentru ca este si un semn de apreciere din partea premierului Tariceanu fata de munca pe care o face la Bucuresti. Sunt convinsa ca ma va sprijini si ca va fi alaturi de mine.

Iulia Cojocaru

A fi sau a nu fi in politica

De multe ori m-am intrebat daca politicienii nostri actioneaza intuitiv sau chiar au idee de Principele lui Machiavelli. Daca ati citit aceasta prima fraza, ati inteles ca randurile acestea sunt doar o gluma, nimeni nu are asteptari asa mari de la un politician roman, cu atat mai putin de la unul de pe malul Argesului.

Principele lui Machiavelli nu face tot ceea ce vrea, nu este la bunul sau plac, este un ins fragil, care se manifesta intr-o lume fragila si depinde de tot ceea ce este in afara ei. El este dependent de legi, de societate sau de grupurile care au favorizat accesul sau la putere (asa-i ca va suna cunoscut?). Cum oamenii uita repede favorurile trecute, Principele lui Machiavelli nu trebuie sa faca in asa fel ca puterea sa sa depinda de asteptarile imediate ale celor din jur. El trebuie sa se faca iubit, dar si temut, avand insa grija ca acestea sa fie de durata.

Ca si la noi, in politica tulbure a ultimilor 18 ani, virtutile politice nu se pot alinia cu cele ale prieteniei si increderii reciproce. Principele lui Machiavelli trebuie sa fie constient de incertitudinea tuturor lucrurilor si sa ramana treaz, pentru a se adapta circumstantelor si spatiului politic in miscare. Am avut cateva momente in care mi-am imaginat ca un subiect de genul „fidelitate si politica” ar fi fost potrivit pentru un editorial. Nimic sau aproape nimic din ceea ce am crezut atunci cand am intrat in viata politica nu exista in realitate acum si aici. Veneam atunci dintr-o lume diferita, care dadea aparenta ca respecta reguli, traditii si valori si visam sa le aduc in Romania.

Astazi in lumea aceea aparent ordonata, in care am trait o vreme, presedintele Sarkozy construieste stalpii unei puteri pe o durata nedeterminata, eliminand cuvinte care apartinusera si vocabularului politic: fidelitate, ideologie, etica politica. Politica este si in Franta podiumul unui mare teatru pe care se misca un viitor Imparat, ce isi doreste toate puterile si drepturile. I se spune „Doctor French” si se pare ca si-a gasit job-ul dorit: show-man politic in Franta americana. Este mediatic si adora ingerinta. Marketingul politic este in mare voga. Adevarata diplomatie urmeaza a fi facuta de consilierii ultra competenti, atasati clanului Sarkozy. Femeia ii este alaturi presedintelui, fara a fi inca politician (ca asa-i la ei!).

„Ultra centralizarea tuturor puterilor in jurul noului monarh omniprezent si atoatestiutor, inconjurat de curtea sa, zilnic adulat de televiziune, care imparte totul, care isi alege in public favoritii si favoritele, caracter vindicativ care nu ezita sa ameninte cu represalii pe oricine ii rezista, abuzul halucinant al lui „eu”. „Are arta de as face dusmani in jurul sau, pentru ca umileste asa cum respira.” „Ieri victimele erau doar ministri, acum tinta este primul ministru caruia ii contesta orice putere”. Pare ceva cunoscut. Am citit in „Le Nouvel Observateur”, in vreun ziar frantuzesc, sau am visat? Am visat. Nu se poate intampla pe nicaieri asa ceva!

Spre deosebire de noi, francezii stiu sa se amuze. Ofensiva mediatica a show-man-ului politic primeste riposta de amuzament a milioane de francezi grav afectati de SARCOIDOZA (boala auto imuna)- alergia la Sarkozy. Se pare ca este contagioasa, o dovedesc termometrele din institutele de sondaj. Nu este doar o urticare post-electorala a opozitiei, ci si debusolarea multora din cei care i-au fost alaturi, frustrati, dar si speriati de ceea va putea aduce o dictatura. Cam asta ar fi la ei.

La noi, Dumnezeu stie! Pe malul Argesului este liniste. Politicieni si alegatori evolueaza in lumi paralele, lumi care au realitati si problemele diferite. Fiecare din lumea sa ii priveste pe ceilalti cu un soi de detasare, ca si cum ar zice „cine naiba mai sunt si aia?”.
Politicienii au, fiecare, dispute si prietenii, interese si orgolii. Se imping in rahat urcandu-se pe umerii celui impins (dupa ce s-au parfumat exagerat, ca nu cumva sa para ca au vreun pic de miros din ceea ce este sub talpile lor, acolo unde sunt umerii victimei). Este un joc savant ale carui reguli nu le cunosc bine nici cei care il joaca. Nimeni nu este in mocirla permanent si nimeni imaculat, pentru ca au grija ceilalti. Fiecare are definitia proprie a onestitatii si imposturii.

„Ceilalti”, alegatorii, butoneaza telecomenzile televizoarelor incercand sa inteleaga ceva din ceea ce se intampla. Nu mai pot citi tot ceea ce apare in ziare, dar incearca sa afle la serviciu sau la piata, in fata blocului, la o tabla sau la coada la loto. Nu prea e clar pentru ei, cine fura si cine este haiducul care trebuie sa le dea lor inapoi ce s-a furat. (De dat nu le-a dat nimeni pana acum, dar le place cum suna). Fiecare are parerea lui, adica are definitia proprie a onestitatii si imposturii.

Si pentru ca vorbeam de fidelitatea in politica, fiecare dintre cei de mai sus este fidel celor din cealalta categorie. Adica politicianul de pe malul Argesului este fidel alegatorului, pentru ca in fond, Sacha Guitry spunea ca daca vorbesti cu amantele despre sotie, insemna ca ii esti fidel. Alegatorii, naiba stie de ce, sunt fideli politicianului favorit, asa cum continui sa mananci la un restaurant chiar daca mancarea e mizerabila si mai este si scump pe deasupra. Este semn de fidelitate, fara doar si poate. V-a scris aceste randuri o persoana care este si politician si alegator.

Anca Barbu,

consilier local PNL